comori.org
comori.org

Fiii lui Core

J. G. Bellett

Există ceva deosebit de dulce în cântările fiilor lui Core, şi puţine din acestea sunt mai preţioase decât Psalmul 84 . Dar cine sunt fiii lui Core? Mulţi dintre cititori vor spune „Fiii lui Core; păi cum, nu s-au dus de vii în groapă fiii lui Core atunci când pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit pe acei oameni răi Core, Datan şi Abiram şi pe toţi copiii şi soţiile lor?” Să ne întoarcem la Scriptură şi să citim Numeri 16 . Cât de groaznic este păcatul în ochii Domnului! „Depărtaţi-vă, vă rog, de corturile acestor oameni răi şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriţi în toate păcatele lor. Şi s-au depărtat din jurul locaşului lui Core, Datan şi Abiram.” Şi acum să remarcăm că în propoziţia următoare Core este omis: „Şi Datan şi Abiram au ieşit afară şi au stat la intrarea corturilor lor, şi soţiile lor şi fiii lor şi pruncii lor”. În versetul 25 nu există nici o afirmaţie că fiii lui Core au coborât cu tatăl lor; dar în Numeri 26:11 citim „Dar fiii lui Core n-au murit”. Da, în bogăţia harului suveran ei au fost izbăviţi de a merge de vii în groapă. Dar aceasta nu a fost totul. Făcând parte din familia lui Chehat (fiul lui Levi) le-au fost date cetăţi de scăpare dintre care Hebronul este primul numit (1. Cronici 6:54-67 ).

O, câtă plăcere Îşi găseşte Dumnezeu în îndurare! Harul îi scapă de groapă, şi le dăruieşte locul lui Avraam, căci Avraam a locuit în Hebron (Geneza 13:18, 18 :1). Nu am fost şi noi izbăviţi de groapă, copii ai mâniei, aduşi prin harul suveran să locuim în locurile cereşti, nu cu Avraam, ci în Hristos? O, binecuvântată cetate a adăpostului veşnic, Ierusalim ceresc! Salvaţi din cele mai joase adâncimi ale gropii, aceşti fii ai lui Core „erau peste lucrul slujbei, păzitori ai pragurilor cortului … la porţile casei Domnului, casa cortului, ca s-o păzească … peste cămările şi vistieriile casei lui Dumnezeu”. Ce slujbă de administrare! „Erau puşi peste vase, şi peste toate uneltele sfinte, şi peste floarea făinii, şi peste vin, şi peste untdelemn, şi peste tămâie, şi peste mirodenii”. Ce lecţii pentru noi! Salvaţi din adâncimile cele mai de jos ale iadului şi aduşi să locuim în adăpostul veşnic al prezenţei lui Dumnezeu prin sângele lui Isus. Iar acum, ce slujbă de administrare - toate bogăţiile gloriilor lui Hristos încredinţate nouă, care eram copii ai gropii.

Ne este astfel Hristos preţios? Şi nu ne spun nouă toate acestea despre diferitele slujbe ale copiilor răscumpăraţi ai lui Dumnezeu? Toate aceste comori preţioase ale lui Hristos ne sunt încredinţate nouă. Cât de mare este responsabilitatea! Cât de bogat este privilegiul! Acestor fii ai lui Core le-a fost dată tăria. Ei erau „bărbaţi viteji”, „puternici pentru slujbă” şi fiecare avea slujba lui stabilită (1. Cronici 26:1-20 ). Gărzile regale ale împăratului ascuns, păzitori ai casei, şi păzitori ai Porţii Temeliei (2. Cronici 23:3,4,5-19 ). Salvaţi din groapă, suntem chemaţi să fim gărzi regale ale Împăratului gloriei ascuns, dar care vine - păzitori ai casei lui Dumnezeu, păzitori ai adevărului de temelie. Încă un privilegiu al acestor fii ai lui Core, împreună cu fraţii lor sfinţiţi, aveau minunata slujbă de a se ocupa cu jertfele Domnului, şi cu cele mai sfinte lucruri. O, acestea să fie spre o dăruire mai mare din toată inima faţă de Acela pe care Îl vom întâlni în curând în văzduh!

articol preluat şi tradus de pe stempublishing.com

Nume și prenume *

Email *

Mesaj *